Telefoane contact 0721.23.94.08
021.745.62.70
Utile

Aparitii in presa

Vara a topit preţul asigurărilor CASCO. Atenţie însă la capcane!
Faţă de luna aprilie a acestui an, cele mai importante societăţi care vând CASCO au tăiat preţurile cu 40%, în medie. „Vinovate“ sunt promoţiile specifice anotimpului călduros. Pentru cei care nu au o asigurare CASCO sau care au evitat să-şi cumpere o astfel de poliţă din cauza preţurilor mari, vara pare momentul potrivit pentru a face pasul. Conform datelor unuia dintre cele mai utilizate portaluri de specialitate, absolut toate marile companii de asigurări au operat reduceri substanţiale de preţuri. Astfel, cei opt mari jucători care acaparează mai bine de 90% din piaţa CASCO au tăiat, pe medie, aproximativ 40% din primele anuale percepute pentru asigurarea facultativă.


Vânzările de asigurări câştigă teren pe Internet
Deşi piaţa totală de asigurări a cunoscut o scădere cu aproape 7,5% în primele şase luni din 2011, iar poliţele auto RCA şi Casco – practic, motorul industriei de profil – s-au prăbuşit, cumulat, cu peste 19%, asiguratorii şi brokerii care dispun de platforme virtuale de distribuţie spun că vânzările prin intermediul acestui canal au crescut semnificativ în 2011.

 


Casco-ieftin.ro iti face cadou REDUCERI la CASCO si RCA!
Promotiile de toamna continua la Casco-ieftin.ro, premiile urmand a fi oferite cu ajutorul Facebook. Pana pe 30 octombrie, portalul pune in joc patru premii a cate 100 lei fiecare, reprezentand cupoane de reducere la asigurarea CASCO sau RCA. Cei care vor sa intre in competitie trebuie sa aiba masina, cont pe Facebook si prieteni care sa ii ajute.


„CASCO Ieftin” si rapid
Portalul www.casco-ieftin.ro, lansat recent, permite calculul on-line al politelor CASCO si RCA. Portalul permite compararea produselor a peste zece companii de asigurare, partenere ale proiectului.

 

 


Asigurari auto – direct prin Internet?
Unul dintre cele mai accesate portaluri prin intermediul carora oricine isi poate cumpara o polita CASCO sau RCA, www.casco-ieftin.ro, a fost relansat intr-o noua forma grafica si cu o structura radical imbunatatita.

 


Asigurări auto – direct prin Internet
Mediul online reprezintă un canal de distribuţie care se dezvoltă într-un ritm rapid, cu toate că experienţa pieţei de asigurări pe acest segment este de numai 3 ani în România. În acest context, peste 2,5 mil. dintre căutările lunare pe Google au legătură cu termenul „asigurări”. Timpul economisit şi uşurinţa în compararea ofertelor reprezintă doar două dintre avantajele pe care le are un client care apelează la canalele de vânzare online.

 

ASIGURATORUL TAU
sigla astra a250
Incepand cu anul 2010, ASTRA Asigurari este liderul pietei românesti de asigurari. Compania activeaza pe piata asigurarilor ca jucator puternic si stabil inca din anul 1991, cand s-a desprins din fosta companie de stat ADAS, mai mult
Image Map
© Casco Ieftin 2016
www.casco-ieftin.ro este un serviciu oferit in parteneriat cu SAFETY Broker de Asigurare, inregistrat la CSA sub nr. RBK 293/2005.